- Condamnarea trebuie să fie definitivă.
- Potrivit Convenției din 1983, restul de pedeapsă trebuie să fie de cel puțin șase luni, iar condamnatul trebuie să își dea consimțământul.
- În Uniunea Europeană, consimțământul nu este întotdeauna cerut, în special atunci când persoana locuiește în țara sa sau face obiectul unei măsuri de îndepărtare.
- Executarea pedepsei este apoi guvernată de legea statului de executare.
I. Textele aplicabile
Convenția privind transferarea persoanelor condamnate (Convention sur le transfèrement des personnes condamnées) din 21 martie 1983 (STE nr. 112) leagă Franța și numeroase state, membre sau nu ale Consiliului Europei.
Între statele membre ale Uniunii Europene, Decizia-cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 este pusă în aplicare în Franța prin articolele 728-10 și următoarele din Codul francez de procedură penală.
Franța este, de asemenea, parte la convenții bilaterale. Atunci când există un acord bilateral, statele îl pot aplica în locul Convenției din 1983 (articolul 22 din Convenție).
II. Condițiile potrivit Convenției din 1983
Transferarea presupune ca (articolul 3 din Convenție):
- condamnatul să fie cetățean al statului de executare;
- hotărârea să fie definitivă;
- durata pedepsei rămase de executat să fie de cel puțin șase luni la data primirii cererii sau să fie nedeterminată;
- condamnatul să consimtă la transferare;
- faptele să constituie infracțiune și în statul de executare;
- cele două state să fie de acord.
În cazuri excepționale, statele pot conveni asupra unei transferări chiar dacă restul de pedeapsă este mai mic de șase luni.
Transferarea nu este un drept: fiecare stat rămâne liber să o accepte sau să o refuze.
O întrebare despre situația dumneavoastră? Scrieți cabinetului sau sunați la +33 7 81 86 30 80.
III. Condițiile în Uniunea Europeană
O condamnare definitivă pronunțată în Franța poate fi transmisă unui alt stat membru în trei cazuri (articolul 728-11 din Codul de procedură penală):
- persoana este cetățean al acelui stat și își are acolo reședința obișnuită;
- este cetățean al acelui stat și face obiectul unei măsuri de îndepărtare către acel stat, aplicabile la punerea sa în libertate;
- în celelalte cazuri, persoana și statul de executare consimt.
În primele două cazuri, consimțământul condamnatului nu este necesar. Procurorul (procureur de la République) îi primește totuși observațiile (articolul 728-17).
Procurorul nu transmite condamnarea decât dacă a dobândit certitudinea că executarea în celălalt stat va facilita reintegrarea socială a persoanei în cauză (articolul 728-15).
IV. Procedura
Potrivit Convenției din 1983, condamnatul își poate exprima dorința de a fi transferat fie în fața statului de condamnare, fie în fața statului de executare. Cererile se transmit între ministerele justiției (articolele 2 și 5 din Convenție).
Consimțământul trebuie dat de bunăvoie și în deplină cunoștință a consecințelor sale. Statul de executare îl poate verifica prin intermediul unui consul (articolul 7).
În Uniunea Europeană, transmiterea ține de competența procurorului de pe lângă instanța care a pronunțat condamnarea. El poate acționa din oficiu, la cererea statului de executare sau la cererea condamnatului (articolul 728-15).
Condamnatul poate contesta în fața președintelui camerei de aplicare a pedepselor (chambre de l’application des peines) a curții de apel transmiterea din oficiu, refuzul de transmitere sau retragerea certificatului. Această cale de atac este suspensivă (articolul 728-22-1).
Urmează o citație sau un termen de judecată? Cabinetul poate fi contactat la +33 7 81 86 30 80 sau prin WhatsApp / Signal.
V. Efectele și termenele
Statul de executare continuă executarea pedepsei sau o convertește potrivit propriei legi, fără a o putea agrava (articolele 9–11 din Convenție; articolul 728-18 din Codul de procedură penală).
Detenția deja executată se deduce din pedeapsa rămasă de executat. Regulile privind liberarea anticipată sau condiționată sunt cele ale statului de executare.
În Uniunea Europeană, după ce condamnarea a fost acceptată de statul de executare, transferarea are loc cel târziu la treizeci de zile de la această decizie, cu excepția unor împrejurări neprevăzute (articolul 728-23).
Atunci când Franța este statul de executare, decizia privind recunoașterea trebuie, în principiu, luată în termen de nouăzeci de zile de la primirea dosarului (articolul 728-54).
Pentru toate statele membre, articolul 12 alineatul (2) din Decizia-cadru 2008/909/JAI stabilește același termen: în lipsa unui motiv de amânare, decizia finală privind recunoașterea se pronunță în termen de nouăzeci de zile de la primirea hotărârii și a certificatului. În cazuri excepționale, statul de executare care nu poate respecta acest termen informează fără întârziere statul emitent, indicând motivele întârzierii și timpul pe care îl estimează necesar (articolul 12 alineatul (3)).
În afara Uniunii Europene, Convenția nu stabilește niciun termen obligatoriu.
Întrebări frecvente
Se poate cere transferarea înainte de judecarea apelului?
Nu. Condamnarea trebuie să fie definitivă, adică toate căile de atac trebuie să fi fost epuizate sau termenele lor să fi expirat.
Va fi pedeapsa mai lungă în țara mea?
Nu. Statul de executare poate adapta pedeapsa la legislația sa, dar nu o poate agrava prin natura sau prin durata ei.
Poate fi impusă transferarea fără acordul meu?
Potrivit Convenției din 1983, nu. În Uniunea Europeană, da, în anumite cazuri, în special dacă persoana locuiește în țara a cărei cetățenie o are sau va fi îndepărtată în acea țară la punerea în libertate.
Surse
Traducere a paginii în limba franceză, singura care face credință. Citiți versiunea în limba franceză ↗︎